ABANDONUL/ ABANDONO- Prezentare şi traducere de Elena Liliana Popescu

Ce ne rămâne, atunci, din acoperiş şi din zi? – Neajunsurile grăbite

Ale lacrimii, muşcătura stângace a vehemenţei, aerul stătut

Al mâinilor, calea incertă a presimţirii.

Uneori, cred, am băut din fraternitatea cuvintelor. Setea împreună

Bălăcind în apele focului, între rotunjimea peretelui

Abandonul/ Abandono- Prezentare şi traducere de Elena Liliana Popescu

ABANDONUL

–Nu mai locuieşte nimeni în casa mea – îmi spui–;

toţi au plecat. Sufrageria, dormitorul, curtea, zac pustii.

N-a mai rămas nimeni, de vreme ce toţi au plecat.

CESAR VALLEJO

Ce ne rămâne, atunci, din acoperiş şi din zi? – Neajunsurile grăbite
Ale lacrimii, muşcătura stângace a vehemenţei, aerul stătut
Al mâinilor, calea incertă a presimţirii.
Uneori, cred, am băut din fraternitatea cuvintelor. Setea împreună
Bălăcind în apele focului, între rotunjimea peretelui
Fagurelui de miere, claritatea ascultătoare a mâinilor, promisiunile
De a nu pleca vreodată. Nu trăieşte aripa. Nici universul degetelor.
Nu trăieşte inelul mării în ferestre, nici arborele plantat la picioarele
Speranţei. Nici pagina goală a lămpilor.
Am fost dintotdeauna făcuţi pentru înstrăinare,
Nu pentru a fi piatra atârnând în suspinul uşii. Viaţa înseamnă schimbarea
de fiecare dată a pantofilor. A trăi înseamnă a arde în vânt.
Tot ce este vizibil se dovedeşte a fi efemer. Fiecare gură se satură de vânt.
Timpul negru, sărută zidurile memoriei.
În felul acesta rămâne doar eroismul pernei în gol.
– Cine ne-a dat aripi de naufragiat, nopţi de saramură?
– Am văzut plecând fiecare flaut. Fiecare ţiglă. Fiecare ramură
Frenetică fără a se opri pe terasa pleoapelor.
Am văzut cum pleacă atâţia, încât mi-am uitat singurătatea spumoasă
A şosetelor. – Fantomele sunt singurul lucru care rămâne în memoria mea.
Totul pleacă din faţa ochilor, din porii mei, din osteneala mea.
–Dacă ai fi aici, tot nu ar avea sens ceea ce durează:
Piciorul de cerb din măruntaie, ujushte păstos, putred,
Al cuvintelor, acest craniu de durere al ruginii care subminează
Caii fulgerelor şi prezicerea neclară a virnanţului pe timp de noapte.
Şi este adevărat, atunci, că nimeni nu mai trăieşte această singurătate, doar închisoarea
Surdă a fricii, burniţa în curtea tâmplelor,
Care de fiecare dată capătă puterea diamantului
Şi este adevărat, atunci, că limba vidului sărbătoreşte
Pentru a umple întregul volum al ochiului, al gurii şi al urechilor.
–Plecăm. Ne abandonăm. Nu ştiu cum trebuie să trăim în umbră,
Scaunele obosite de praf, mănuşile de pânzele de păianjen
Pe faţă, pumnalul lunii argintii care ne răneşte, vulturul
Care râde mereu la momentul nepotrivit, băltoaca de güishtes în călcâie.
Şi este adevărat, atunci: plecăm. Ne abandonăm…

Barataria, 07.VIII.2010

Prezentare şi traducere de Elena Liliana Popescu

ABANDONO

—No vive ya nadie en mi casa —me dices—; todos se han ido.

La sala, el dormitorio, el patio, yacen despoblados.

Nadie ya queda, pues, que todos han partido.

CÉSAR VALLEJO

¿Qué nos queda, pues, del techo y del día? —La urgida desazón
De la lágrima, la torpe mordida de la vehemencia, el aire viciado
De las manos, el camino incierto del pálpito.
Alguna vez, creo, bebimos la hermandad de las palabras. La sed juntos
Chapoteando en las aguas del fuego, entre la redondez de la hoja
Del panal, la obediente claridad de las manos, las promesas
De no partir nunca. No vive el ala. Ni el universo de los dedos.
No vive el anillo del mar en las ventanas, ni el árbol plantado al pie
De la Esperanza. Ni la página en blanco de las lámparas.
Siempre estuvimos hechos para el desapego,
No para ser la roca colgada en el suspiro de la puerta. Vivir es cambiar
A cada rato los zapatos. Vivir es quemarse en el viento.
Todo lo visible resulta efímero. Toda boca se cansa del viento.
El tiempo, negro, besa las paredes de la memoria.
De este modo sólo queda el heroísmo de la almohada en el vacío.
—¿Quién nos dio alas de náufrago, noches de salmuera?
—He visto irse cada una de las flautas. Cada una de las tejas. Cada rama
Frenética sin detenerse en la azotea de los párpados.
He visto partir a tantos, que olvidé la espumeante soledad
De los calcetines. —Fantasmas son lo único que queda en mi memoria.
Todo se va de mis ojos, de los poros, de mi afán.
—Si estuvieras aquí, tampoco tendría sentido lo duradero:
El pie de venado de las entrañas, el ujushte pastoso, podrido,
De las palabras, este cráneo de dolor de la herrumbre que socava
Los caballos del relámpago y el augurio poco claro de la ruda en la noche.
Y es cierto, entonces, que ya nadie habita esta soledad, salvo la prisión
Sorda del miedo, el páramo en el patio de las sienes,
Que cada vez cobre fuerza de diamante.
Y es cierto, entonces, que la lengua de lo vacío hace su festín,
Hasta ocupar todo el volumen del ojo y la boca y los oídos.
—Partimos. Nos abandonamos. No sé cómo debemos habitar las sombras,
Los taburetes cansados de polvo, los guantes de las telarañas
En la cara, el puñal de la luna plateada que nos hiere, el buitre
Que nos ríe siempre a deshora, el charco de güishtes en los calcañales.
Y es cierto, entonces: partimos. Nos abandonamos…
Barataria, 07.VIII.2010

ANDRÉ CRUCHAGA s-a născut la Chalatenango, El Salvador, în 1957. Este licenţiat în Ştiinţe ale Educaţiei. Profesor în învăţământul mediu şi superior. A publicat mai multe volume de poezie dintre care menţionăm Alegoría de la palabra (1992), Fantasía del agua (1992), Viento (1995), Fantasía del bosque (1996), Enigma del tiempo (1996), Querencia del follaje (1998), Rumor de pájaros (2002), Oscuridad sin fecha (2006), Pie en tierra (2007), Caminos cerrados (2008). Poezii ale sale au fost incluse în diferite antologii publicate în volum sau în reviste literare în El Salvador şi în alte ţări. Menţionăm, dintre acestea, volumele Poesía a mano (1997), Antología de una década, (1998), Antología de la Nueva Poesía Hispanoamericana (Peru, 2005), Rolando, La vida (2005), Poemas al viento (México, 2008). Din opera sa poetică s-a tradus în franceză, bască şi olandeză. A primit, ca recunoaştere a activităţii sale literare, mai multe premii în El Salvador şi în Mexic. A făcut parte din juriu, în cadrul unor concursuri de poezie din El Salvador şi Venezuela. Poeme ale sale au apărut în diferite reviste (virtuale şi tipărite) din Argentina, Canada, Chile, Columbia, Grecia, Mexic, Italia, Olanda, Peru, Spania, SUA.

Poema publicado en la revista  NORD LITERAR de Rumania.